Multiple displayuri impreuna cu Arduino
Pentru a afisa mai multe informatii in acelasi timp putem folosi mai multe afisaje LCD. In acest exemplu vom folosi afisaje LCD care au si un adaptor la interfata I2C pentru a reduce numarul de conexiuni cu Arduino.
Pentru a putea folosi aceste afisaje impreuna va trebui sa le alocam adrese diferite. Display-ul folosit este cel din acest articol. In articolul original observam ca pe modulul adaptor lcd-i2c avem 3 randuri de pini: A0, A1, si A2. Facand punti intre acesti pini practic vom schimba adresa i2c a modulului.
In cazul in care nu facem nici o punte atunci adresa prestabilita a modulului va fi 0x3F. In cazul nostru vom utiliza pentru ecranul secundar un display LCD 2004 dar la care vom face o punte pe adresa A0. Acest lucru va face ca adresa acestui adaptor sa devina 0x3E.
Pentru al treilea display folosit in acest exemplu vom face o punte pe adresa A1 ceea ce are ca efect schimbarea vechii adrese in 0x3D. Acest ultim display va fi de tipul 1602.
